A trecut un an de cand priveam clujul prin ochi de foc si uram ideea ca viata ma aruncat departe de casa, de prieteni, de tot ce insemnam pentru mine atunci. Probabil ca ar fi trebuit sa fac o retrospectiva atunci cand am terminat anul, dar mi-a fost mult prea greu. Un an de studentie la Cluj m-a lasat trist si gol. Mi-am dorit enorm de mult sa ajunga acasa, la ai mei, sa scap de ceea ce devenise o rutina distructiva pentru mine ... am luat lumea in brate si am crezut ca poate fi usor, am crezut ca noii prieteni ma pot ajuta sa umplu un gol al tacerii ce avea sa-mi reproseze mereu faptul ca nu am ales Bucurestiul ... acum imi fac iar bagajul de Cluj. Mai mult ca oricand as vrea sa fiu in capitala impreuna cu cei cu care am invatat sa vad lumea in alt ritm, dar probabil ca asta va ramine un vis pentru inca 3 ani. Cu toate ca m-am impiedicat de multe si chiar pentru cateva momente eram hotarat sa ma las de Cluj, de facultatea unde peretii imensi sunt singurii care te fac sa crezi ca locul in care esti e indeajuns si pentru tine, sunt hotarat sa duc la bun sfarsit ceea ce-am inceput; ma simt mult prea dator fata de cei ce au incercat sa ma desprinda de ideile mele si sa-mi prezinte lumea studentului clujean. Incep un nou an, cu noi idei, dar imi e teama ca tot acelasi lucru il voi scrie si peste un an ... multi spun ca asta e perioada de formare a tanarului, insa sunt curios prin ce mai trebuie sa trec sa pot fi impacat cu locul in care sunt? ... stiu, mai am multe de invatat, dar oare cand voi ajunge sa gandesc totul cu 5 mutari inainte? ... PS: nu ma plang de nimic, doar ma framanta ideea ca sunt un mare introvertit incapabil sa se adapteze noilor conditii...
