Intins in pat ma las prada emotiilor si-mi rup din gene trei fire de ploaie ce sper ca prin vorbe sa umezeasca macar o parte din jertfa incinsa adusa pe altarul iubirii mele tinere. Am jurat ca nu ma voi mai indragosti niciodata. Eu nu stiu sa iubesc, iar atunci cand o fac ies sifonat asemeni unui betiv ce-a incurcat sinele de tramvai cu balustrada. Azi vreau sa fiu rau si sa-i spun tot ce nu-mi place, vreau sa-i spun cat de mult si-a aratat indiferenta fata de mine si cat de mult ma ranit cu asta ... si totusi, ce mai face Catalina? Iap, acea fiinta de basm a carui lacrime sunt diamante fine si a carui buze as vrea sa le sorb cu pasiune asemeni unui virgin, ce-n disperare incearca sa scape de castitatea ce inca il face copil. Aseara adormisem intins pe o parte, iar in vis se indrepta spre mine. Cand ajunsese la marginea patului isi desfacu halatul rosu satinat si il lasa sa-i cada pe coapse asemeni unui fulg. Nu intelegeam ce se petrece, dar imi facu semn sa tac. Intr-o tacere asurzitoare se ghemui usor la pieptul meu si imi ceru sa o imbratisez ... ma imbata prin vis cu un miros dulce de portocal. Am incercat sa-i spun ceva, dar apriga mi-a facut semn sa tac, probabil o speria gandul ca voi spune iarasi ceva nerod. Am vrut doar sa o intreb ce face, nu spunea nimic iar timpul se oprise in loc, si e drept, inebuneam incet dar placut. Apoi incercand parca sa-mi refac vocea dupa cateva partituri cantate in frig, mi-am facut curajul sa o intreb, "ce faci?". Nu mica mi-a fost mirarea cand din camera am auzit raspuns, "am fost prin oras, tu? nu dormi inca?". Sosise colegul de la o intalnire tarzie. El inca are rabdare sa mai iubeasca ieftin. M-am amuzat teribil, dar in acelasi timp am realizat ca disparuse. N-am reusit sa adorm toata noaptea. Sprea dimineata o prietena imi dadu "desteptare", de parca dormisem. Am iesit la 8 la cafea. O lume rece straina de mine misuna grabita parca spre un loc unde aveau sa-si incarce bateriile. Am trecut linistit tot bulevardul Napoca. Azi ne vedem in Insomnia, alt loc mai bun nu puteam alege ... a vorbit in continuu si nu ma intrebati ce, la urma m-a intrebat daca mergem, imi parea bine ca nu mi-a cerut nici un sfat pt ca astfel avea sa nu stie ever ca vorbise doar cu masa sau pur si simplu cu ceasca de cafea. Am ales sa mai intarzii cateva minute motivand o treaba ce ar fi urmat sa o am la facultate ... nu aveam nimic, dar ma obosise teribil cat a stat la masa. Nu imi doream decat putina liniste. Vroiam sa inteleg de ce nu am putu vorbi in vis, iar ea reusise sa-mi spuna atat de multe. Ma ingheta inca imaginea buclelor ei cazute pe umarul meu, iar finetea pielii ei nu reuseam sa o mai regasesc in nici un matereal atins ... as fi vrut sa-i vorbesc, sa stiu ca ma aude indiferent de raspunsul ei ... cand oare voi intelege ca ea e doar un vis pierdut, o realitate ce lumea nu o poate oferi? De ce mai sper ca va veni acel moment in care topit de prezenta ei voi ingheta pe un scaun, dorind sa nu fi scris nicicand acestea? ... Nu cred ca isi imagineaza ca inca tin la ea; ca in prostia mea copilareasca reusise sa ma faca sa-mi desfac inima lasand sa curga un strop de pasiune ce avea sa-mi largeasca drumul spre maturitate! ...
Suna telefonul iar, chiar trebuie sa plec acum ...
