hai sa tragem linie...!

NU, nu prafuri ... asta e sigur ... inca nu am ajuns acolo si sper nici sa nu ajung vreodata ... insa e interesant cum altii ajung sa traga linii fara sa traga o adevarata linie in vietile lor ... 

Inca din vremurile vechi omul a avut in cap acea balanta a faptelor bune pe un taler si cele rele pe celalalt ... oare chiar numai dupa asta sa contam? 

Timpul a trecut repede si in curand mai semnez condica pentru inca un alt an ... a fost un an teribil, an greu in care mintea mea s-a jucat cu mine, iar eu am cazut acolo unde durea mai tare, insa speranta e ultima care moare si pana va muri si ea, sper sa ies cu capul sus privind in ochi paganul ce-mi pune piedici. E clar, m-am ars cu scoala, m-am ars cu prieteni, de iubire inca nu pot vorbi ca n-a existat nici macar prietenie, apoi iubire, dar nah ... simt ca e perioada de formare a oamenilor, stiu ca totul va intra curand in rutina si-mi voi dori iar viata cu palpitatii, stiu ca totul va intra intr-un "normal al omenirii" iar eu va trebui sa le fac jocul ...

... se duc anii, trec precum visele, traiesti totul intr-un maine continuu, nestiind ca ziua de azi e de fapt ziua de maine a celei de ieri ... vrem totul pentru un viitor si uitam ca traim un azi, cu bune si rele ... invatam, muncim, iubim, sperand ca maine ne vom bucura mai mult, insa uitam sa zambim si vom zambi intr-un "maine de veac" ...

Eu aleg sa ma bucur de azi, sa multumesc Creatorului pentru ziua de ieri si stiu ca ziua de maine e o iluzie, ea nu va exista niciodata ... totul e azi plus amintirea zilei de ieri ...

astfel ca in concluzie rastorn balanta ... nu are rost! ... a fost interesant! de maine va fi altfel cu siguranta, nu stiu cum, vom vedea, iar azi simt ca as scrie de iubire, dar veti spune ca m-am indragostit, asa ca voi fugi la somn. 

ps: iubeste ce vrei, dar nu te iubi doar pe tine!

Altfel

A trecut un an de cand priveam clujul prin ochi de foc si uram ideea ca viata ma aruncat departe de casa, de prieteni, de tot ce insemnam pentru mine atunci. Probabil ca ar fi trebuit sa fac o retrospectiva atunci cand am terminat anul, dar mi-a fost mult prea greu. Un an de studentie la Cluj m-a lasat trist si gol. Mi-am dorit enorm de mult sa ajunga acasa, la ai mei, sa scap de ceea ce devenise o rutina distructiva pentru mine ... am luat lumea in brate si am crezut ca poate fi usor, am crezut ca noii prieteni ma pot ajuta sa umplu un gol al tacerii ce avea sa-mi reproseze mereu faptul ca nu am ales Bucurestiul ... acum imi fac iar bagajul de Cluj. Mai mult ca oricand as vrea sa fiu in capitala impreuna cu cei cu care am invatat sa vad lumea in alt ritm, dar probabil ca asta va ramine un vis pentru inca 3 ani. Cu toate ca m-am impiedicat de multe si chiar pentru cateva momente eram hotarat sa ma las de Cluj, de facultatea unde peretii imensi sunt singurii care te fac sa crezi ca locul in care esti e indeajuns si pentru tine, sunt hotarat sa duc la bun sfarsit ceea ce-am inceput; ma simt mult prea dator fata de cei ce au incercat sa ma desprinda de ideile mele si sa-mi prezinte lumea studentului clujean. Incep un nou an, cu noi idei, dar imi e teama ca tot acelasi lucru il voi scrie si peste un an ... multi spun ca asta e perioada de formare a tanarului, insa sunt curios prin ce mai trebuie sa trec sa pot fi impacat cu locul in care sunt? ... stiu, mai am multe de invatat, dar oare cand voi ajunge sa gandesc totul cu 5 mutari inainte? ... 

PS: nu ma plang de nimic, doar ma framanta ideea ca sunt un mare introvertit incapabil sa se adapteze noilor conditii...

O nunta ca in povesti...

"Imi sta bine la spate?..."
Pregatiri, agitatie...azi e nunta. Singura sora pe care am avut-o vreodata se marita. Inca de multa vreme nu ma mai bucuram de atentia ei, dar astazi, parca mai mult ca niciodata, ma simt un strain fata de ea...isi are propriile preocupari si sunt constient ca de acum imi va fi greu sa mai primesc ceva de la ea; pana si banii promisi pentru tabere n-au sa mai vina. Oricum, de vreo 4 ani ne vedem ocazional, iar viata ne-a aruncat pe amandoi la sute de km distanta, insa asa cum ne-am inteles in ultima vreme as fi dori sa am macar un an in care sa stam impreuna ... pot spune ca nici nu o cunosc, nu-i stiu mofturile si ceea ce are in cap, iar de astazi acesta va fi doar un vis...
Sa revenim la nunta totusi; mi-am luat costum si eu si fratemeu si vrem sa "aratam a oameni" dupa cum spune mama. Pot sa numar pe degete de cate ori m-am imbracat la costum in ultimii 10 ani, dar ce conteaza, astazi voi fi cavaler de onoare ... totul se intampla cu o viteza uluitoare, cu o seara inainte am fost nevoit sa ma mut la Ajjent impreuna cu fratemeu, pentru ca "la noi" e multa lume ... si pe buna dreptate; sormea are prieteni si n-au unde dormi in metropola Onesti.
Dimineata nuntii e una foarte agitata ... mireasa isi pregateste parul, mirele aduce ultimele aranjamente florale, toata lumea se pregateste pentru ceremonia religioasa ... fara sa mi se spuna nimic imi pregatesc totul asemeni unui simplu invitat la nunta, iar timpul parca alearga pe langa mine. Nu stiu la ce imi sta capul, dar nu ma pot concentra deloc la ceea ce vrea sa insemne momentul ... stiu doar ca de azi sormea n-are sa se mai gandeasca la ceea ce face fratesu decat atunci cand are nevoie de el [chiar daca nici pana acum nu o facea prea des, dar acum e indreptatita] ... insa, ce-i oare casatoria? Un juramant al increderii? O legatura pe viata pecetluita de o iubire eterna? sau doar un alt compromis? ... probabil ca "sunt mic" sa ma gandesc la asta, dar realitatea mea imi da fiori la gandul ca ar trebui sa stai langa un om o viata intreaga indiferent de cele ce se vor petrece ... nu-i oare prea mult? sa cunosti un om si prins de nebunia iubirii sa faci un pas mare de care abia dupa ce trece "febra indragostelii" devii constient ... cred totusi ca e interesant, probabil vreodata voi fi nevoit si eu sa spun "Da!" dar mai e vreme, azi vreau doar sa admir mireasa, pentru ca ea e simbolul iubirii tinere ...

... prieten sau competitor? ...

te uiti in tacere la ceea ce n-ai si consideri ca le poti avea pe toate ... nu esti ceea ce crede lumea ca esti dar ai propria lume unde minciuna e adevarul tau si crezi ca odata va fi si adevarul lor, insa uiti ca cineva de sus le invarte pe toate si nu se va lasa calcat in piciore de un fir de praf ... te joci cu oamenii si-ti merge pentru ca si ei sunt ca tine, au lumea lor perfecta iar intersectarea cu lumea ta le confirma lor "adevarul"
vorbesc de multi oameni aici, de promisiuni ratate si dezamagiri din "adevaruri" sfarmate ... probabil spuneam bine atunci cand spuneam ca prietenia cu o persoana de acelasi sex e mult mai usoara, insa exista o problema, trebuie sa iti stii interesul.
mi s-a mai confirmat odata ca toti iti vor binele pentru ei, iar acele persoane capabile sa-ti fie aproape la greu si sa-ti doreasca binele, sa stea langa tine sa te ajute sa cresti sunt foarte rare si n-au nici un interes personal legat de tine ... multi sunt cei care ajunsi cu tine in greu se vor lasa prada dezamagirii de moment uitand ca prietenia adevarata e bazata pe sinceritate si mult ajutor ... se intampla ca uneori sa fii dezamagit de un caracter dornic doar de cunoastere ce mimeaza o falsa prietenie pentru a obtine de la tine ceea ce nu are. e clar ca ceva nu-i merge bine, dar ce rost are sa te joci dea prietenia doar pentru ati ingropa repulsia dezamagirilor de moment? nu se merita oare sa-ti gasesti un prieten adevarat fata de care sa fii pe bune? nu zic ca ar trebui sa ai prieteni pe toti, insa macar principiul biblic de a fi prieten pe bune cu lumea fara sa te intereseze doar castigul tau, tot merita sa-l urmezi ... in competitii e normal sa lupti pentru tine, insa acolo sunt reguli nu te poti alia cu cineva doar pentru ai distruge baza ... si totusi, prietenia e un joc si ea? sau esecul unei prietenii te face sa vezi totul ca o competitie intre titulari? cert e un lucru, a fi om cu oameni si prieten la greu e un lucru prea mare pentru uni, dar un stil de viata pentru altii ...

fluturi de primavara

melancolia momentului e mult prea mare sa nu incerc a scrie ceva despre Ele ... sunt persoanele cu care incepem primavara ...
zambesc tacut. intins pe canapeaua din 180, cu privirea in coltul camerei, incerc sa-mi astern ultimele framantari. Dani-mi spunea ca e varsta la care vrei nu vrei te gandesti la ele, la ceea ce s-ar intampla daca intr-o zi ai avea posibilitatea sa alegi pe oricare din ele si sa fugiti impreuna ... e drept, inceputul de primavara a adus cu el si o noua tulburare. as vrea sa o pot considera doar prietena, insa are acel ceva care te face sa o doresti tot mai mult ... aaa nu, nu s-a indragostit seby, nici vorba ... prefer sa cred ca sunt doar fluturi [sau poate nu :-S] ... un lucru nu am aflat insa, cat tin acesti fluturi? :-S stiam ca multe specii de fluturi traiesc doar cateva ore, sau cateva zile, insa am aflat ca exista o specie care traieste pana la 18 luni, cam mult pentru ceea ce e la mine :| n-as vrea sa plutesc prea mult, iar la urma sa fiu in cadere libera, e bine sa fii si putin rational zic eu :D ... oricum, e frumos sa stii ca primavara a adus ceva nou si pentru tine. tulburare sau liniste nu conteaza, important e ca totul e ceva natural, normal pentru noi oamenii proiectati pe baza de sentimente si emotii ...
ma intind sa mai adorm putin ... am nevoie de un final pentru poveste ...

ps: Multi ani voua ce ne tulburati lumea!

V. Ghica: "Femeia este lucrarea de diplomă a lui Dumnezeu la examenul de estetică."

Poveste de dragoste

totul a inceput atunci cand noi am aflat de ele ... alaltaieri, ea il iubea pe el, dar el o dorea pe alta ... el, a aflat de ea si ieri a iubito, dar inca se mai gandea la luna ... azi, ea nu-l mai doreste pe el, iar el plange-n tacere strangand luna-n bratele-i reci ... maine, va plange ea, iar el va duce luna de mana ... poimaine, se vor iubi, iar luna batrana va trece inca o data pe la usa lui sa-i spuna "noapte buna!" ...
eu, iubesc pe alta, iar ea nu stie, doar el imi arunca putin din taine lunii ce stie sa spere, sa lupte, sa creada, pentru ca el a inteles ca iubirea tine cu ele ... si totusi, cand va afla soarele, ce va fi?

Dumnezeule! nu plange iar pentru mine!...

Atras de rutina te lasi prada pacatului si uiti ca viata nu se rezuma la a uita totul pe marginea paharului plin, pe jumate cu vise jumatatea cu vin ... e in tine si parca ai vrea sa schimbi totul ... traiesti viata la maxim ca un jurnalist de razboi si te astepti ca la un moment s-apara indiferenta ... te-ar face sa uiti de tot, dar nu ti-ar schimba viitorul ... esti constient ca nici asta nu e solutie, dar nu mai stii altceva ... fumul nu te mai amenteste si nici nu te mai ajuta sa stai treaz ... cafeaua de dimineata e mai amara ca oricand ...
De ce suntem oameni? Oameni sensibili la vorbe, atingeri, dar si zambete?
As vrea sa strang totul intru-un buchet, sa-i dau foc si sa o iau de la capat ... pentru ca Te-am facut iar sa plangi pentru un nemernic cu inima de lut ... m-ai facut dintr-o farama de praf sa-ti aduc laude, dar m-am inaltat mai sus decat imi era locul ...
Acuma plang, si stiu ca plangi cu mine ... n-ai fost indiferent niciodata ... dar nu mai vreau sa plangi, vreau sa te bucuri de mine!

...un suras la BelVedere...

Din cand in cand trebuie sa-ti rupi obisnuinta, sa evadezi din tine ... cauti ceva care macar prin nume sa-ti inspire farama de incredere ...
... il stiu de ceva vreme, dar nu pot spune ca il cunosc. E om ca si mine si cred ca n-ar avea de ce sa ma traga in piept [macar ca nu e femeie]. Se confrunta cam cu aceleasi probleme, insa viata nu ia zambit mereu ... eram la pamant daca as fi trecut prin ce a trecut el si incerc sa-mi completez experienta de viata din ceea ce inca traieste ... imi poate fi bun prieten si-as vrea sa pot sta ceva mai mult timp la povesti ...
... era deja ora 2am cand am ajuns la treptele ce ne desparteau de o privire de ansamblu a clujuliu ... e noapte si ger, dar asta nu pare decat sa ne indemne si mai mult la urcat ...am ajuns la banca unde cu ceva vreme in urma am stat cu Doriss [o buna prietena] ... credeam ca e locul din care putem arunca totul in somesul ce fuge neobosit ...
De data asta pare sa mearga totul ok ... cateva vorbe despre ceea ce ne apasa par a alunga incet suspinul ... tacerea noptii e ceea ce completeaza peisajul perfect si imprima in noi dorinta de a sta in picioare la toate cele cate-or mai veni ... aveam nevoie mai mult ca oricand de lucrul asta ... nu te face mai bun, mai frumos, dar te indeamna la asta, pentru ca e parte din tine, important e sa stii sa-l exploatezi la mazim ...
... i-am dat mesaj lui Vali, m-ar fi interesat urmatorul Peniel, insa viata de student din el a luat pauza, asa ca doarme. Nu ne mai ramane decat sa scimbam inca ceva povesti de viata si sa ne indreptam picioarele aproape inghetate spre camin, e destul pentru noapte asta ... Somesul pare sa fi dus departe multe din gandurile cu care am urcat ...
... e aproape 4am, doar noi plus cativa taximetri si un nefericit ce-si conduce fosta sau viitoare prietena acasa mai functionam pe strazi ...
Piezisa, parca mica de data asta, ne aduce aminte ca-i bine sa ai langa cine sa te trezesti dimineata ... la intrare e acelasi Ciupica la fel de enervant, gata sa ne ceara legitimatiile, noroc ca s-a impiedicat de noi pe scari cu ceva ore in urma ...
... acum ma pregatesc sa adorm. Vineri am examen la BMC si sper ca Tati sa aiba inca o data mila si sa ma ajute sa termin integralist ...

... iubind de 14 februarie ...

... savureaza clipa ... traieste pentru viitor!