vineri, 30 noiembrie 2012

Toti iti vor binele!


Că tot "e vremea maștilor", cum cita un mare om (încă) în viață zilele trecute, țin să-ți mai povestesc câte ceva din cele ce-mi fac zilele să se ducă la fel ca babele la supermarket, doar pentru a sta la rând!
Nu știu pentru a câta oară trebuie să mă dezic de oamenii ce imi poartă prietenie doar prin față. Probabil ai pațit-o și tu și mulți alți, dar e absurd când povestea se repetă tot mai mult. Dap, știi de care oameni vorbesc! De cei pe care îi credeai prieteni, cei cu care de multe ori ieșeai seara la party, vă distrați, vă simțeați bine, vă știați viețile și parea să fiți cei mai buni prieteni chiar ... le țineai partea de oridecâte ori era nevoie, erai corect și nu îi puteai vorbi de rău față de nimeni ... dap, iar ei făceau tocmai invers atunci când nu erai prezent.
E ciudat să afli că ești o povoară și un stres pentru cei ce îi considerai prieteni. Și mai absur e când toate lucrurile astea se nasc din nimic. Uneori se plâng că nu le lași intimitatea (cu toate ca ei te cheamă acolo unde merg), alteori că ești îndeajuns de idiot încât să le strici imaginea, alteori că nu pot scăpa de tine ... și cel mai amuzant e când la intrebarea de ce nu renunță răspund cu "pentru că îmi e milă de el!". WTF! Iap, asta e una din cele mai recente povesti pe care am trăit-o. Absurd poate, nimeni nu ar fi spus niciodată că e așa, dar cu toate astea, am fost cel sărman într-o relație gen Bunul Samaritean - Sărmanul, relație pe care sincer o consideram de prietenie și nicidecum altfel.
Cât de absurd poate fi uneori ca cineva sî-ți plângă de milăi să-ți dramatizeze starea doar pentru a avea el o imagine [categoric falsă] de om bun!
Am aflat că am atâtea probleme și greutăți și depresii încât cred câ le-a menționat și pe cele din viața trecută si pe cele din iad ... dar noah, tot timpul există cineva care să-ți plângă de milă se pare :)) ! Nup, nu mă înțelege greșit, el nu te ajută! El doar iți plânge de milă, el face sacrificii chiar pentru tine, dar nu, NU TE AJUTA CU NIMIC!
Iap, maxim de amuzant!
Nu știu dacă mă miră sau pur si simplu vreau să le scriu ca nu cumva să le uit prea ușor! În schimb, e mult prea interesant cum toți iți vor binele, iap! Încă odată mi s-a demonstrat că absolut toți iți vor binele! Dar absolut toți! Si nu-ți imagina că îl vor pentru tine, NU NU! Îți vor binele pentru Ei! Așa că grijă mare!

luni, 5 noiembrie 2012

Iubind ca la 22 de ani


A trecut ceva timp de cand in viata mea s-a limpezit una din cele mai frumoase povesti de dragoste traite vreodata, asa ca m-am hotarat sa o notez in litere apoi sa merg mai departe cautand mereu ceea ce face viata mai plina de frumos. 
Da, m-am indragostit de un om ce inca nu era capabil sa-mi ofere aceleasi sentimente si am ajuns intr-un final sa ma intreb asemeni celor din Fight Club, "Where is my mind!?!". Nu stiu sa va dau astfel de raspunsuri, dar va pot spune ca frumusetea ei m-a fermecat asemeni unui parfum de tei ce te imbata primavara. Am cunoscut-o intr-un moment in care nu-mi doream nimic, iar ea a fost in stare sa-mi arate ce-mi doresc. Era o fata miniona, creola cu un par brunet si cret ce m-a facut sa vibrez la fiecare atingere. Avea mainile subtirele cu o atingere ca de catifea, vorbea rar si calm asemeni unui intelept antic, iar mintea ii sclipea asemeni unui sahist de mare nivel. M-am intrebat mereu de unde a aparut imaginea ei ca fata perfecta in capul meu. Cum a reusit ea sa devina un inger ce-mi prindea clipele de liniste si le transforma in vise? E o tipa subtirica, cu sani micuti si perfect rotunzi, cu un fund aproape perfect rotund si foarte vulgar ce poate trezi pana si in Papa sentimentul de curvie mentala. Zambea larg si nepasatoare de parca nu ar fi avut nicicand de castigat din imaginea ei, iar cei doi ochi caprui imi umpleau inima de o liniste teribila prevestind totusi furtuna de care erau capabili. Apoi totul s-a terminat! A plecat si nu s-a mai uitat o clipa in urma la cat de sifonat am ramas, iar lucrul acesta nu putea fi decat de foarte bine, pentru ca odata plecata m-a facut sa inteleg ca oricat de mult mi-as dori un anume viitor, din trecut nu pot decat sa invat cum trebuie trait prezentul.
Acum stau intins in pat si ma intreb, cum oare as reactiona daca intr-o seara m-as trezi tinand-o in brate? Nu stiu, dar cu siguranta nu as vrea sa mai vorbesc despre nimic din ce a fost, poate doar as iubi-o fara sa-mi mai pese de nimic ... acum imi place iar linistea mea, imi place tacerea si linistea ce imi da voie sa-mi asez gandurile unele peste altele sperand ca toate sa se transforme intr-o idee buna de luat in seama candva. De altfel am descoperit ca iubirea e doar o alegere, ce trebuie sa o iei lucid si nicidecum prins de flama indragostelii tinere, pentru ca altfel s-ar putea sa iesi foarte sifonat!