dincolo de vorbe

atunci cand simti ca totul se sfarma in jurul tau, atunci cand prietenii intorc spatele, atunci cand colegul iti cere bani sa te ajute la un laborator, atunci cand toate chiar merg rau , atunci ... oare poti sa te ridici sa mai zambesti?
am auzit un caz si mai funny, nu poate zambi pentru ca e stresata de greutate [vrea sa se mai ingrase] ... am auzit cazuri ca cei dragi au plecat ... sau cele mai amunzante cazuri, ca s-au despartit de prieten/a...
ce e asa greu in acestea? viata merge inainte!
e greu sa zambesti uneori, nu zic ca nu, chiar e foarte greu, dar e singurul mod in care partea divina ce precede omul se mai poate exprima ... am numit constiinta legatura omului cu sufletul sau, iar zambet putearea de a te impaca cu propria constiinta...

Smile and everything will be fine!

"Pazeste-ti spatele caci faptele sunt rani eterne!"

       

E duminica seara. Dupa un weekend incarcat trag linie si-mi raman cateva ganduri pe care nu pot sa nu le amintesc. Vineri, unul din cele mai mari cutremure de pamant din ultimii ani a devastat Japonia, probabil o stire care a ajuns rapid la urechile tuturor, insa pregatirea japonezilor e una deosebita in acest domeniu dovada fiind numarul destul de mic de victime directe. Intrebarea mea e, ce s-ar fi intamplat oare daca un asemenea cutremur ar fi lovit Romania? Sincer nici nu vreau sa-mi imaginez ... si totusi nu acesta e gandul care ma framanta! Zilele care au urmat am vazut tot mai multe discutii pe bloguri si in presa despre apocalipsa - sfarsitul lumii. Ma doare si ma surprinde cat de prost informata e lumea si in ce umbra spirituala ne aflam. Nu trebuie sa fii crestin ca sa citesti biblia si sa vezi cate lucruri s-au intamplat din cele scrise si cate mai sunt de implinit, insa lumea e framantata de calculul mayasilor, care ne trimit din decembrie 2012 pe marte. Sincer nu m-ar surprinde sa vad o gramada de nebuni incercand sa-si termine cu viata numai sa nu-i prinda sfarsitul lumii ... erezii, nebunii, mass-media incepe sa creeze imagini distorsionate despre un lucru de care nimeni nu stie cand va fi, iar in fond, ce conteaza cand va fi? Viata nu e ceva sigur pentru nimeni; peste un minut, sau poate peste o zi, un an, sau mai multi, totul se va sfarsi pentru fiecare din noi ... conteaza ce lasam in urma si daca vom reusi sa trecem cu fruntea sus! Traiti prezentul pentru viitor!

PS: Va recomand  cateva cuvinte:  VeritaSaga - Privim Inainte

"Retete" de agatat!

   

Cu siguranta nu voi da nici un sfat celor care cauta cheia succesului in ceea ce inseamna iubirea pentru noi muritorii, e doar un titlu ce mi-a amuzat seara inainte sa ajung acasa si sa-mi odihnesc gandurile.

A fost o zi teribila, laborator de la 8 dimineata, alt laborator, curs si pana seara la 6 a fost munca si stres. Cum timpul trece prea iute pe langa mine, astazi am decis sa-mi construiesc un pedestal pentru ideile din capul meu, astfel ca m-am intalnit cu un prieten si am petrecut un timp superb impreuna. Idei, glume, dar si lucruri complexe ce-mi pun mintea la lucru ... sunt curios cat de mult voi rezista acestei presiuni impuse de dorinta de iubire, de a iubi si de a te simti iubit...

Pe seara am petrecut timpul cu mult prea amuzantii mei colegi de apartament [Flo si Kamy (Kamy = Catalin si nu Camelia)]. Cum aburul tineretii e viu in venele noastre, suntem impinsi spre discutii de genul "ce trebuie sa faci sa cuceresti o fata?"...a fost greu, pareri autorizate am primit din partea Rominei [Romina = fata ce nu stie unde se afla Municipiul Onesti ... ], finalul lasand o imagine incompleta dar mult prea misterioasa pentru mintile noastre tinere ... cu siguranta e greu sa cuceresti o femeie si cel mai greu e sa o cuceresti pe aceea ce-ti place ... chiar sunt foarte curios sa aflu "retete". Am concluzionat ca respectul si farmecul personal te pot pune intr-o pozitie favorabila, dar oare stie cineva ce e in capul unei persoane atat de complexe? De multe ori tind sa cred ca nici ele nu stiu bine ce vor, nu-si cunosc drumul si directia in care se indreapta, dar poate gresesc ... oricum, isi au locul in inimile noastre asa misterioase cum sunt, iar farmecul lor e acela de a le descoperi frumusetea ...

PS : "Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul circa 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva. "

Snow Patrol - Run 

 

PS. Astept retete! Vreau sa stiu ce anume cucereste inima unei fete!!!

Mister ce tulburi inimi si imbraci omul cu frumusete!

      

Daca ar trebui sa definesc femeia, cred ca aceasta ar fi sintagma cea mai potrivita...

Cum ar spune ardeleanul, NO, am revenit iarasi pe blog. As fi banal sa spun ca am forte noi sau idei noi, cred ca cel mai mult conteaza ca am gasit acea particica din mine dornica de a impartasi curiosilor [si carcotasilor] ideile ce-mi bantuie capul in acesti ani ai studentiei. M-am decis intr-un final, v-a fi un blog cu fragmente din studentia-mi de la Cluuuj.

Pana una alta sa nu uitam de ce am revenit tocmai acum. Numai ce zilele trecute toata lumea le-a sarbatorit ziua, iar pentru a putea tine pasul cu "moda" vreau sa-mi arat si eu admiratia pentru cele ce reprezinta sexul frumos. Sa fiu inteles clar, nu vreau decat sa recunosc ca ele chiar au un loc important in vietile noastre, ca sunt frumoase si merita un mare "La multi ani !" din partea tuturor barbatilor, respectiv din partea mea...

Lasand in urma povestile dulci, va pot spune ca in ultimele zile sunt bantuit de un cutremurator optimism, pe care inca nu am reusit sa-l inteleg. Poate ca am inteles doar pe dos sintagma lui G.Moisil ("Un pesimist este un optimist bine informat!"). Oricum, sunt hotarat sa scriu mai des de acum inainte, ceva concret sa mai spulbere misterul traiului studentesc de la cluj ... cel putin ceea ce e legat de mine!

PS: Dupa cum se poate observa, am modificat lista de reactii si sper ca e mult mai bine acum.
      O primavara frumoasa!

hai sa tragem linie...!

NU, nu prafuri ... asta e sigur ... inca nu am ajuns acolo si sper nici sa nu ajung vreodata ... insa e interesant cum altii ajung sa traga linii fara sa traga o adevarata linie in vietile lor ... 

Inca din vremurile vechi omul a avut in cap acea balanta a faptelor bune pe un taler si cele rele pe celalalt ... oare chiar numai dupa asta sa contam? 

Timpul a trecut repede si in curand mai semnez condica pentru inca un alt an ... a fost un an teribil, an greu in care mintea mea s-a jucat cu mine, iar eu am cazut acolo unde durea mai tare, insa speranta e ultima care moare si pana va muri si ea, sper sa ies cu capul sus privind in ochi paganul ce-mi pune piedici. E clar, m-am ars cu scoala, m-am ars cu prieteni, de iubire inca nu pot vorbi ca n-a existat nici macar prietenie, apoi iubire, dar nah ... simt ca e perioada de formare a oamenilor, stiu ca totul va intra curand in rutina si-mi voi dori iar viata cu palpitatii, stiu ca totul va intra intr-un "normal al omenirii" iar eu va trebui sa le fac jocul ...

... se duc anii, trec precum visele, traiesti totul intr-un maine continuu, nestiind ca ziua de azi e de fapt ziua de maine a celei de ieri ... vrem totul pentru un viitor si uitam ca traim un azi, cu bune si rele ... invatam, muncim, iubim, sperand ca maine ne vom bucura mai mult, insa uitam sa zambim si vom zambi intr-un "maine de veac" ...

Eu aleg sa ma bucur de azi, sa multumesc Creatorului pentru ziua de ieri si stiu ca ziua de maine e o iluzie, ea nu va exista niciodata ... totul e azi plus amintirea zilei de ieri ...

astfel ca in concluzie rastorn balanta ... nu are rost! ... a fost interesant! de maine va fi altfel cu siguranta, nu stiu cum, vom vedea, iar azi simt ca as scrie de iubire, dar veti spune ca m-am indragostit, asa ca voi fugi la somn. 

ps: iubeste ce vrei, dar nu te iubi doar pe tine!

Altfel

A trecut un an de cand priveam clujul prin ochi de foc si uram ideea ca viata ma aruncat departe de casa, de prieteni, de tot ce insemnam pentru mine atunci. Probabil ca ar fi trebuit sa fac o retrospectiva atunci cand am terminat anul, dar mi-a fost mult prea greu. Un an de studentie la Cluj m-a lasat trist si gol. Mi-am dorit enorm de mult sa ajunga acasa, la ai mei, sa scap de ceea ce devenise o rutina distructiva pentru mine ... am luat lumea in brate si am crezut ca poate fi usor, am crezut ca noii prieteni ma pot ajuta sa umplu un gol al tacerii ce avea sa-mi reproseze mereu faptul ca nu am ales Bucurestiul ... acum imi fac iar bagajul de Cluj. Mai mult ca oricand as vrea sa fiu in capitala impreuna cu cei cu care am invatat sa vad lumea in alt ritm, dar probabil ca asta va ramine un vis pentru inca 3 ani. Cu toate ca m-am impiedicat de multe si chiar pentru cateva momente eram hotarat sa ma las de Cluj, de facultatea unde peretii imensi sunt singurii care te fac sa crezi ca locul in care esti e indeajuns si pentru tine, sunt hotarat sa duc la bun sfarsit ceea ce-am inceput; ma simt mult prea dator fata de cei ce au incercat sa ma desprinda de ideile mele si sa-mi prezinte lumea studentului clujean. Incep un nou an, cu noi idei, dar imi e teama ca tot acelasi lucru il voi scrie si peste un an ... multi spun ca asta e perioada de formare a tanarului, insa sunt curios prin ce mai trebuie sa trec sa pot fi impacat cu locul in care sunt? ... stiu, mai am multe de invatat, dar oare cand voi ajunge sa gandesc totul cu 5 mutari inainte? ... 

PS: nu ma plang de nimic, doar ma framanta ideea ca sunt un mare introvertit incapabil sa se adapteze noilor conditii...

O nunta ca in povesti...

"Imi sta bine la spate?..."
Pregatiri, agitatie...azi e nunta. Singura sora pe care am avut-o vreodata se marita. Inca de multa vreme nu ma mai bucuram de atentia ei, dar astazi, parca mai mult ca niciodata, ma simt un strain fata de ea...isi are propriile preocupari si sunt constient ca de acum imi va fi greu sa mai primesc ceva de la ea; pana si banii promisi pentru tabere n-au sa mai vina. Oricum, de vreo 4 ani ne vedem ocazional, iar viata ne-a aruncat pe amandoi la sute de km distanta, insa asa cum ne-am inteles in ultima vreme as fi dori sa am macar un an in care sa stam impreuna ... pot spune ca nici nu o cunosc, nu-i stiu mofturile si ceea ce are in cap, iar de astazi acesta va fi doar un vis...
Sa revenim la nunta totusi; mi-am luat costum si eu si fratemeu si vrem sa "aratam a oameni" dupa cum spune mama. Pot sa numar pe degete de cate ori m-am imbracat la costum in ultimii 10 ani, dar ce conteaza, astazi voi fi cavaler de onoare ... totul se intampla cu o viteza uluitoare, cu o seara inainte am fost nevoit sa ma mut la Ajjent impreuna cu fratemeu, pentru ca "la noi" e multa lume ... si pe buna dreptate; sormea are prieteni si n-au unde dormi in metropola Onesti.
Dimineata nuntii e una foarte agitata ... mireasa isi pregateste parul, mirele aduce ultimele aranjamente florale, toata lumea se pregateste pentru ceremonia religioasa ... fara sa mi se spuna nimic imi pregatesc totul asemeni unui simplu invitat la nunta, iar timpul parca alearga pe langa mine. Nu stiu la ce imi sta capul, dar nu ma pot concentra deloc la ceea ce vrea sa insemne momentul ... stiu doar ca de azi sormea n-are sa se mai gandeasca la ceea ce face fratesu decat atunci cand are nevoie de el [chiar daca nici pana acum nu o facea prea des, dar acum e indreptatita] ... insa, ce-i oare casatoria? Un juramant al increderii? O legatura pe viata pecetluita de o iubire eterna? sau doar un alt compromis? ... probabil ca "sunt mic" sa ma gandesc la asta, dar realitatea mea imi da fiori la gandul ca ar trebui sa stai langa un om o viata intreaga indiferent de cele ce se vor petrece ... nu-i oare prea mult? sa cunosti un om si prins de nebunia iubirii sa faci un pas mare de care abia dupa ce trece "febra indragostelii" devii constient ... cred totusi ca e interesant, probabil vreodata voi fi nevoit si eu sa spun "Da!" dar mai e vreme, azi vreau doar sa admir mireasa, pentru ca ea e simbolul iubirii tinere ...