Artisti ai sufletelor

Zilele acestea imi petrec timpul citind din ideile lui Liiceanu in cartea sa intitulata "despre seductie".  E super amuzant sa vezi cum un om incearca sa defineasca un lucru indefinibil si cum tot ceea ce e sacru in seductie se transforma in profan prin scris. Incepand cu definitii el trateaza ideea seductiei ca pe un joc, iar ceea ce cu adevarat e seductia ramane cu mult in urma. Cu siguranta fiecare dintre noi am avut parte de o persoana pentru care ni s-au aprins calcaiele fara sa avem parte de prea multa vorba cu ea, pur si simplu ne-a furat o particica de inima si creier. Chiar daca psihologii si cercetatorii pun aceste atractii pe baza unor reactii chimice s.a.m.d., nimeni niciodata nu a putut sa controleze si intensitatea acestor reactii si nu le-a creeat artificial. E minunat sa vezi cum omul considerandu-se cel mai inteligent gaseste solutii la orice, dar pana la urma, daca el singur nu poate creea un om, cum poate vorbi totusi de ceea ce este omul in profunzimea lui?

Povestind cu o prietena, incercam amandoi sa gasim una din cele mai bune reprezentari grafice a ceea ce e omul pe pamant ... nu pot spune ca am gasit ceva, dar am concluzionat ca suntem doar o proiectie a sufletelor noastre nascute libere din divinitate, fiecare proiectie avand o legatura cu sufletul sau numita constiinta, astfel fiecare dintre noi incercand sa ne manifestam fizic in asa fel incat sa putem multumi sufletul ce ne priveste de sus uimit poate uneori de cat de animalic poate fi instinctul nostru fizic. Astfel o constiinta puternica inseamna o legatura buna cu sufletul nostru, suflet pentru care pana la urma ar trebui fiecare din noi sa traim.

Si totusi ce e seductia? Sincer, nu stiu, dar sunt sedus pana la pasiune de mintea domnitei, care e capabila de un joc al sufletelor, un joc ce determina intr-un final [sper] gasirea sufletului pereche, sau ratacirea continua intr-o lume plina de carne pagana...

E tarziu...

Sunt trist. Incerc sa-mi asez cateva ganduri in ideea ca voi reusi sa inteleg ce e in capul meu si la ce ma tot gandesc.. Vorbesc prea mult cu mintea mea in ultima vreme. Ea a plecat si a lasat un gol acolo undeva in inima mea, iar mintea mea parca nu poate accepta ideea. Ieri i-am trimis un hug, cred ca s-a bucurat. Nu mi-a spus nimic. Nu mi-a facut de multa vreme inima sa sara de bucurie. Simteam ca e ziua mea. Am fost agitat pana seara tarziu. Acum, stau intins in pat, ascult Zu, mestec guma si ma gandesc ce ar trebui sa fac urmatoarele ore. Am reusit sa-mi fac un program in care sa nu dorm mai mult de 3-4 ore pe noapte. Nu e nimic grav, ci doar o nebunie temporara. De altfel cred ca am tampit periculos in ultima vreme. Nu scriu nimanui toate acestea, mi le scriu mie, pentru ca am ajuns sa am tot felul de idei, trairi, sentimente, iar cand incerc sa trag linie nu reusesc sa scot nimic nou de sub umbra paturii intinse peste gandurile mele ... mai demult o prietena imi spunea ca e posibil sa fiu psihopat. Inca nu am deslusit nici pana astazi de ce a trebuie sa puna acel "e posibil" ... bla ... stiu ... aberez ... nu am nimic, si poate tocmai de aceea simt nevoia sa spun atat de multe. Sunt mult prea egoist si egocentrist incat sa realizez ca eu chiar nu merit nimic din partea nimanui, iar daca as cere cumva acest lucru cuiva, e posibil sa-i creez o stare de discomfort teribila ... nu inteleg de ce imi doresc atat de mult atentie, de ce imi doresc afectiune, de ce imi doresc sa fiu iubit, de ce imi doresc sa fiu rasfatat si strans in brate asemeni unui copil ... poate pentru faptul ca exact lucrurile acestea as vrea sa le ofer? poate pentru simplul fapt ca inca mai cred in stele si nu in chestii mondene? 

...........................................................................................................
 

e atat de tarziu ... au innebunit salcamii!...

Toamna

Sunt doar frunze ... 

A venit toamna, iar de aceasta data m-a prins acasa, pe taramurile natale. Pana acum cateva zile totul aducea cu o vara tarzie, vremea inca tinea cu plimbarile mele de seara, asa ca a fost o reala placere sa redescopar Onestiul si locurile pe unde am copilarit si mi-am consumat anii inocentei mele copilaresti. Astazi ploua, iar norii au pus gand rau starii mele si m-au aruncat intr-un borcan de melancolie. Vara aceasta ma hranit din toate punctele de vedere pregatindu-mi sufletul parca pentru o toamna si o iarna infiorator de grea. Am iubit, am cantat, m-am plimbat, am trait la  maxim momente pe care poate niciodata nu mi le-as fi imaginat ca fiind posibile, am invatat multe despre prietenie, sacrificiu, daruire si egoism. A fost o vara ce mi-a incarcat bateriile cu lacrimi pregatindu-ma parca pentru o perioada de plans, dar asta nu o prea pot face ... parca am lacrimi dar nu stiu sa le dau afara ... am ganduri ... am idei ... am trairi intense ... dar inca lipseste acel ceva ce ma ajuta mereu sa-mi astern trairile si sa ma impinga in sfera unei analize interioare complete. 

Timpul si-a pus amprenta si pe mine cred ... mi-a corodat in timp pofta de filozofie, explicandu-mi practic faptul ca prea mult filozofez si prea putin traiesc ... asa ca astazi m-am hotarat sa mai scriu ceva, ceva ce sa nu conteaze, apoi urmand sa trec la munca. Vremurile in care traim imi amintesc vorbele Genezei "cu sudoare fruntii ...". Iap, am ajuns acasa in ideea de a-mi ajuta tatal asa ca a trebuit sa-mi suflec manecele si sa las jos orgoliu de intelectual pal, punand mana in modul cel mai serios la munca. Anul acesta "zidarii" au avut de castigat cel mai mult pe plan sentimental, asa ca nu-mi pierd speranta si vreau sa cred ca timpul nu e inca trecut pentru mine ... si ca in final voi fi si eu zidarul unei ilustre domnite.

Va las ... imi e ciuda ca nu sunt deloc liric, dar vreau parca sa va tot spun cate ceva despre mine, cate ceva din ideile mele ... si da, de vrea cineva sa-mi citeasca aberatiile si nu stie a-mi da un raspuns, ar putea sa incerce sa-mi explice cum e faza cu criza asta mondiala, chiar daca nu are nici o legatura ...

Tanar sau nelinistit

Nu am scris nimic de multa vreme, insa viata imi decurge asemeni unui roman. Se intampla lucruri si experiente noi ce imi dau planurile peste cap, le aseaza la loc si ma fac apoi sa zambesc. E drept, anul acesta mi-am propus sa traiesc fiecare clipa si sa ma bucur de fiecare moment din viata mea indiferent de forma pe care o va avea. N-am reusit prea mult, dar dupa o vara frumoasa pot trage o liniuta si sa spun ca lucrurile se indreapta usor in directia in care trebuie.

Povestea verii acestea incepe pe 8 iunie, moment in care am intalnit un om frumos dispus sa-si alinte gandurile in bratele mele. Pas cu pas totul s-a transformat intr-o poveste pe care de multe ori poate ca nici eu nu o pricep, dar lucrul acesta o face tot mai palpitanta si intensa. Tin la un om, ba chiar i-am scris ca o iubesc ... Mi-a dat enorm de gandit atunci cand mi-a sarit cu intrebarea "nu cumva ma indragostesc prea repede?". Nu stiu sa-mi raspund, stiu doar ca tin la un om minunat pe care as vrea sa-l am langa mine o viata, cu toate visele si toate ideile ei. Poate ca lumea incepe sa capete un nou contur pentru mine, poate ca viata e filtrata acum si printru-un cumul de sentimente, trairi si idei ... dar azi voi pune pauza si-mi voi asterne gandurile. Am invatat ca prieteni ce sa-ti fie cu tine mereu la nevoie sunt atat de putini incat mai bine nu i-ai mai cauta, am invatat ca oameni dispusi sa mearga pana la capatul pamantului pentru a te intelege nu exista, pentru ca poate nici pe ei nu se inteleg uneori, am invatat ca iubirea e o floare care atunci cand se deschide te imbata intr-un joc de culori asemeni unui parfum amentitor de aromat, si-ti face viata sa capete contur si forme putin asteptate ... am invatat ca pentru orice om ce il vrei langa tine va trebui sa lupti mai mult decat lupta el, altfel e posibil sa plece iar amintirea sa fie una cu final trist ... am invatat mai multe ... dar multe inca nu-mi sunt nici mie clare, de aceea va provoc pe voi sa-mi scrieti ganduri invatate de sufletele voastre ... sigur exista multe lectii ce trebuie sa le mai invat si sper sa iau examenul vietii acesteia ...

Bronz

Iap bronz...pentru ca anul acesta am cu cine sa stau la soare chiar daca ma ratacesc pe drumurile Clujului. Topit de idei si caldura, imi linistesc sufletul intins pe patul din camera mea. Nu stiu sa va descriu stare pe care o am si cred ca pentru prima data dupa foarte multa vreme patesc lucrul acesta. Toate ideile imi sunt topite si ele ... nu ma pot lauda cu o munca extraordinar de buna, nu ma pot lauda cu multe ... adica nu ma voi lauda singur nicicand, las pe altii sa faca lucrul acesta pentru ca oricum sunt destui ce-mi poarta sambetele. Acum vreau doar liniste ... incep sa ador linistea din ce in ce mai mult. Culmea, de data aceasta traiesc o poveste ce o pot cataloga din start 100% diferita. Nu a inceput cu nici o combinatie stupida si nici cu filt banal de club ... ba chiar culmea, e vorba de o fata de la care chiar nu ma asteptam o secunda sa se opreasca in dreptul meu, mai ales pentru faptul ca stiam ca isi invarte viata intr-o combinatie deja ... dar am stiut prost, iar asta spre binele meu ... sper :D ...
Iap ... nu stiu cati intalnim omul acela ce iti ofera o stare de bine fara sa faca nimic sau sa zica ceva special, omul acela ce iti insenineaza zilele si prin simpla lui aparitie ... ea e genul de om topit dupa lucrurile ce ar conta mai mult decat profanul. E genul de om ce da sens vietii prin suflet si lasa aripile vantului sa-i poarte racoare din capat in capat al lumii. E un om simplu, atat de simplu incat devine prea complexa pentru mine uneori ... un om ce vrea sinceritate, devotament dar culmea si inteligenta. E clar caracterizata de toate aceastea, insa cu sigurana nu ne-am nascut in lumea in care trebuia incat sa avem astfel de asteptari de la cineva ...
Astazi ne-am intalnit ... era impreuna cu o prietena topita de nebunia cautarilor. Ea crede si cauta sperand ca in lumea asta asa vei dobandi ceva, neintelegand faptul ca toate ce le primim sunt daruri, nemeritand nicicand nimic ... eu nu merit ... de aceea vreau sa ma bucur ...

Clipe

Intins in pat ma las prada emotiilor si-mi rup din gene trei fire de ploaie ce sper ca prin vorbe sa umezeasca macar o parte din jertfa incinsa adusa pe altarul iubirii mele tinere. Am jurat ca nu ma voi mai indragosti niciodata. Eu nu stiu sa iubesc, iar atunci cand o fac ies sifonat asemeni unui betiv ce-a incurcat sinele de tramvai cu balustrada. Azi vreau sa fiu rau si sa-i spun tot ce nu-mi place, vreau sa-i spun cat de mult si-a aratat indiferenta fata de mine si cat de mult ma ranit cu asta ... si totusi, ce mai face Catalina? Iap, acea fiinta de basm a carui lacrime sunt diamante fine si a carui buze as vrea sa le sorb cu pasiune asemeni unui virgin, ce-n disperare incearca sa scape de castitatea ce inca il face copil. Aseara adormisem intins pe o parte, iar in vis se indrepta spre mine. Cand ajunsese la marginea patului isi desfacu halatul rosu satinat si il lasa sa-i cada pe coapse asemeni unui fulg. Nu intelegeam ce se petrece, dar imi facu semn sa tac. Intr-o tacere asurzitoare se ghemui usor la pieptul meu si imi ceru sa o imbratisez ... ma imbata prin vis cu un miros dulce de portocal. Am incercat sa-i spun ceva, dar apriga mi-a facut semn sa tac, probabil o speria gandul ca voi spune iarasi ceva nerod. Am vrut doar sa o intreb ce face,  nu spunea nimic iar timpul se oprise in loc, si e drept, inebuneam incet dar placut. Apoi incercand parca sa-mi refac vocea dupa cateva partituri cantate in frig, mi-am facut curajul sa o intreb, "ce faci?". Nu mica mi-a fost mirarea cand din camera am auzit raspuns, "am fost prin oras, tu? nu dormi inca?". Sosise colegul de la o intalnire tarzie. El inca are rabdare sa mai iubeasca ieftin. M-am amuzat teribil, dar in acelasi timp am realizat ca disparuse. N-am reusit sa adorm toata noaptea. Sprea dimineata o prietena imi dadu "desteptare", de parca dormisem. Am iesit la 8 la cafea. O lume rece straina de mine misuna grabita parca spre un loc unde aveau sa-si incarce bateriile. Am trecut linistit tot bulevardul Napoca. Azi ne vedem in Insomnia, alt loc mai bun nu puteam alege ... a vorbit in continuu si nu ma intrebati ce, la urma m-a intrebat daca mergem, imi parea bine ca nu mi-a cerut nici un sfat pt ca astfel avea sa nu stie ever ca vorbise doar cu masa sau pur si simplu cu ceasca de cafea. Am ales sa mai intarzii cateva minute motivand o treaba ce ar fi urmat sa o am la facultate ... nu aveam nimic, dar ma obosise teribil cat a stat la masa. Nu imi doream decat putina liniste. Vroiam sa inteleg de ce nu am putu vorbi in vis, iar ea reusise sa-mi spuna atat de multe. Ma ingheta inca imaginea buclelor ei cazute pe umarul meu, iar finetea pielii ei nu reuseam sa o mai regasesc in nici un matereal atins ... as fi vrut sa-i vorbesc, sa stiu ca ma aude indiferent de raspunsul ei ... cand oare voi intelege ca ea e doar un vis pierdut, o realitate ce lumea nu o poate oferi? De ce mai sper ca va veni acel moment in care topit de prezenta ei voi ingheta pe un scaun, dorind sa nu fi scris nicicand acestea? ... Nu cred ca isi imagineaza ca inca tin la ea; ca in prostia mea copilareasca reusise sa ma faca sa-mi desfac inima lasand sa curga un strop de pasiune ce avea sa-mi largeasca drumul spre maturitate! ...

Suna telefonul iar, chiar trebuie sa plec acum ...

"Carpe diem"

Dupa cateva zile de nesomn, alte cateva zile lipsite de orice pofta de mancare, dupa multe zile depresive, apar si eu parca de dupa stratul de zapada asternut deasupra Clujului cu o pofta uimitoare de viata. Nu am nici o reteta pentru niciunul ce trece prin depresii amoroase sau depresii cauzate de lipsa banilor si a prietenilor buni. Cred ca voi sarbatori revelionul pe stil vechi, pentru ca finalul de an ma prins intr-un maxim de depresii cumulate, ce mi-au luat gandul si de la ce mi se intampla. Nu ma plang in fata nimanui si nu cer compasinea nimanui, asa ca daca am reusit sa creez impresia asta pana acum, mai bine v-ati apuca sa cititi altceva pentru ca e posibil sa ma intelegeti gresit. Acum trag linie clara pentru cele intamplate in 2011 si nu pot spune decat "un real esec!". E destul de greu sa-mi aduc aminte lucrurile frumoase, dar ce e drept nu au lipsit nici ele. A fost un an cu 4 joburi diferite, 4 experiente profesionale ce m-au facut sa cred ca mica e sansa sa reusesc sa am un job ca oameni candva; cu facultatea am rulat in ultimul stil, [ma mir ca am reusti sa trec anul, asta fiind un lucru bun dar privit din standarde minime]. Sentimental anul 2011 mi-a adus alaturi una din povestile la care am visat foarte multa vreme Ea fiind una dintre acele fete de care spuneam ca nu voi avea ocazia nicicand sa o strang in brate, dar finalul anului mi-a adus si dezamagirea, confirmandu-mi inca odata ideea ca nu tot ce consideram noi bun si perfect pentru noi e chiar asa. Cu banii m-am descurcat admirabil, asemeni unui cersetor, e drept ca de multe ori am avut mai mult decat unul din cei ce stau si bantuie strazile, astfel ca ma voi considera dintr-o clasa ceva mai superioara, gen "cersetor de lux"...As spune multe de 2011, dar starea mea de spirit nu ma lasa. S-au intamplat multe, am invatat cate ceva din tot, dar acum e alta povestea. Stand de vorba cu o prietena, in alte idei, incercam sa ii explic cat de important e sa treaiesti in prezent, sa traiesti clipa. Apoi am realizat greseala ce o faceam si eu. Ma blocam in trecut si incercam sa-mi repar trecutul, de parca ar mai putea da cineva timpul inapoi. Aceasta e una din greselile pe care le facem cu totii, incercam sa reparam imagini si fapte ale trecutului nostru, traind intr-o minciuna continua fata de prezent. In fond si la urma urmei suntem ceea ce suntem azi, suntem ceea ce spunem azi si ceea ce facem azi. E drept ca lumea te judeca dupa ceea ce ai facut, dar acea imagine nu va mai putea fi schimbata niciodata fara o analiza completa a prezentului. De asemeni se poate sa avem si tendinta de a trai in viitor, si nu putini sunt cei ce fac lucrul acesta. Ne implantam imagini si dorinte despre noi in cap, asteptam sa treaca timpul, dar nu facem nimic. Nu miscam un deget si nu actionam sub nici o forma cu privire la prezentul nostru, iar dezamagirile nu vor inceta sa apara pe banda rulanta. De prezent ne plangem in continuu, luand cu totii pozitii de victime ale societatii, ale prietenilor, sau ale vietii, cand de fapt suntem vinctima propriilor noastre alegeri si a propriei indiferente. Imi e greu sa spun acum ca m-am decis sa fac ceva. Ar fi la fel de inutil ca in anul ce tocmai a trecut. Pur si simplu m-am decis sa traiesc viata de zi cu zi. Vreau sa ma bucur de toate ce vor venii avand convingerea ca orice lucru ce pare nor pe cerul vietii, poate fi un simplu balon cu heliu ce intepat isi va pierde forma, iar daca chiar e nor, are tot timpul din lume sa si plece. Vreau un 2012 ce sa ma surprinda cu lucrurile pe care le va aduce fara sa-mi tot fac planuri pe care de acum stiu ca nu le voi indepline.

PS: terminand in acelasi stil de exprimare va spun ca acum vreau sa dorm, iar voi "Carpe diem, quam minimum credula postero"