In liniste nimic sa nu te miste!

uneori, cand marea-ti ajunge in ganduri, rugina capata forma unei sfere metalice ce-ti sfarma trecutul, marindu-se cu fiecare rotire ... iar apoi deodata va inghiti intreaga mare de forme si idei. te transforma in ceea ce nici tu nu credeai ca esti si-ti rotunjeste simtirile la ceea ce nici tu nu credei ca vei putea simti candva. apoi frunzele tomnii tarzii cazute pe asfaltul umed si rece iti infasoara privirea intr-o ceata pustie, dar neagra; ea iti va explica mereu ca trecutul e o poveste a caror forme nu se vor contura cu exacitate nicicand, lasandu-te pustiit si rece. ai trecut prin tot ce ai trecut, ai simtit tot ce ai simtit, ai vazut tot ce ai vazut si ai auzit tot ce ai auzit, dar totul e o iluzie ce iti va da aripi sa te ridici din noroi, sa fluturi un steag de biruinta si sa fugi ... sa fugi nu de tine, sa fugi de multimea ce iti va cere binele pentru ei, pentru ca ei nu iti vor vrea binele decat atunci cand lumina ochilori tai e mai pala decat lumina ochilor marii ... apoi vei intelege de ce marea va fi mereu sarata, pentru ca sfera cea rece sa poata fi transformata prin rugina in mare, intr-un trecut ce nu-l vei schimba nicicand ... te ridici, cazi, apoi iar te ridici, pentru ca in nemernicia ta nu esti decat un bob pe un platou alb din festinul lor, esti un bob menit de multe ori sa dea culoare, sau doar sa faca viata lor mai piperata ... in nemernicia ta vei intelege ca simplitatea si forma te pot ajuta, vei intelege ca nimicul e cel ce-ti va sta alaturi si-ti va da aripi sa fii mai mult decat el ... si chiar de vei avea mai multe mari, tot timpul va trebui sa te ridici, pentru ca niciodata nu e prea tarziu sa inveti ca a renunta la valori inseamna a renunta la tine si a trai doar pentru ei, pentru cei ce nu-ti vor vrea nicicand binele pentru tine ...