Tulbură-ne, Doamne!

"Tulbură-ne, Doamne,
Când suntem prea mulțumiți cu noi înșine,
Când ni se împlinesc visurile fiindcă am visat prea mărunt,
Când am ajuns în siguranță la destinație fiindcă am vâslit prea aproape de țărm.

Tulbură-ne Doamne,
Când sătui de lucrurile pe care le avem ne-am pierdut foamea de Pâinea vieții,
Când îndrăgostiți de viață am încetat să mai visăm la veșnicie,
Când în strădania de a zidi un pământ nou am dat uitării cerul.

Tulbură-ne Doamne,
Ca să îndrăznim mai strașnic, să ne-avântăm în mările învolburate, în larg,
Unde furtunile ne vor învăța despre stăpânirea Ta,
Unde fără țărmuri la orizont vom vedea stelele.

Îți cerem să-nvingi zarea nădejdilor noastre și mai departe,
Iar viitorul să-l aduci mai aproape de noi cu putere, îndrăzneală, speranță și dragoste.
Îți cerem acestea în Numele căpitanului nostru Isus Christos"


Sir Francis Drake (1577 )

In liniste nimic sa nu te miste!

uneori, cand marea-ti ajunge in ganduri, rugina capata forma unei sfere metalice ce-ti sfarma trecutul, marindu-se cu fiecare rotire ... iar apoi deodata va inghiti intreaga mare de forme si idei. te transforma in ceea ce nici tu nu credeai ca esti si-ti rotunjeste simtirile la ceea ce nici tu nu credei ca vei putea simti candva. apoi frunzele tomnii tarzii cazute pe asfaltul umed si rece iti infasoara privirea intr-o ceata pustie, dar neagra; ea iti va explica mereu ca trecutul e o poveste a caror forme nu se vor contura cu exacitate nicicand, lasandu-te pustiit si rece. ai trecut prin tot ce ai trecut, ai simtit tot ce ai simtit, ai vazut tot ce ai vazut si ai auzit tot ce ai auzit, dar totul e o iluzie ce iti va da aripi sa te ridici din noroi, sa fluturi un steag de biruinta si sa fugi ... sa fugi nu de tine, sa fugi de multimea ce iti va cere binele pentru ei, pentru ca ei nu iti vor vrea binele decat atunci cand lumina ochilori tai e mai pala decat lumina ochilor marii ... apoi vei intelege de ce marea va fi mereu sarata, pentru ca sfera cea rece sa poata fi transformata prin rugina in mare, intr-un trecut ce nu-l vei schimba nicicand ... te ridici, cazi, apoi iar te ridici, pentru ca in nemernicia ta nu esti decat un bob pe un platou alb din festinul lor, esti un bob menit de multe ori sa dea culoare, sau doar sa faca viata lor mai piperata ... in nemernicia ta vei intelege ca simplitatea si forma te pot ajuta, vei intelege ca nimicul e cel ce-ti va sta alaturi si-ti va da aripi sa fii mai mult decat el ... si chiar de vei avea mai multe mari, tot timpul va trebui sa te ridici, pentru ca niciodata nu e prea tarziu sa inveti ca a renunta la valori inseamna a renunta la tine si a trai doar pentru ei, pentru cei ce nu-ti vor vrea nicicand binele pentru tine ...

armonia contrariilor

de cateva zile tot stau si ma intreb ce e iubirea? o lume vorbeste despre ea, iar multi filozofi incearca sa o explice, ba chiar mai mult au incercat si sa o clasifice [erotica, ludica, storgica, pragmatica, maniaca, agapica]...personal cred ca iubirea e principiul urmat de Dumnezeu la modelarea universului, El insusi fiind iubire ...

am incercat sa inteleg iubirea dintre doi oameni, cea numita erotica ... provocata de atractia dintre sexele opuse, pentru a se ajunge la o iubire cat mai puternica, ea trebuie sa fie bazata pe incredere si respect; dar totusi se intampla sa nu cunosti un om atat de bine si sa ajungi sa-l indragesti apoi sa-l iubesti ... as putea compara iubirea cu polenul ce se lasa dus de adierea vantului in necunoscut ca mai apoi sa ajunga pe un pistil iar daca acesta e ceea ce i se potriveste dau nastere la o alta minunatie de floare, insa si ea trebuie crescuta si ingrijita pentru a-si pastra esenta ... e prea interesant sa vezi doi oameni ce se iubesc; au parca totul ... se bucura unul de altul ... si totusi, mai exista oare puritate in iubire? oare cum se aleg oamenii intre ei?...wow, iar se umple procesorul de intrebari, asa ca voi lasa putin filozofiile ... iar e tarziu ...

...........................................................................................................

ne placem si totusi nu ne potrivim, e cel mai bine asa ... cred ca fiecare dintre noi am auzit cel putin odata replica asta ... imi amintesc de miturile de care Flavius imi vorbea si anume "mitul bobocului necuplat". Prietenia cu un el sau o ea trebuie sa fie mai mult decat vorbe si abureli copilaresti. E clar, fiecare avem nevoie de cineva langa noi, dar oare stim sa punem problema corect atunci cand il alegem pe acel cineva? oare stim sa trecem de barierele fizice [pentru ca astea sunt de fapt ceea ce ne atrage producand in creier anumite substante...] si sa privim dincolo de nevoia egoista de a avea pe cineva?

Artisti ai sufletelor

Zilele acestea imi petrec timpul citind din ideile lui Liiceanu in cartea sa intitulata "despre seductie".  E super amuzant sa vezi cum un om incearca sa defineasca un lucru indefinibil si cum tot ceea ce e sacru in seductie se transforma in profan prin scris. Incepand cu definitii el trateaza ideea seductiei ca pe un joc, iar ceea ce cu adevarat e seductia ramane cu mult in urma. Cu siguranta fiecare dintre noi am avut parte de o persoana pentru care ni s-au aprins calcaiele fara sa avem parte de prea multa vorba cu ea, pur si simplu ne-a furat o particica de inima si creier. Chiar daca psihologii si cercetatorii pun aceste atractii pe baza unor reactii chimice s.a.m.d., nimeni niciodata nu a putut sa controleze si intensitatea acestor reactii si nu le-a creeat artificial. E minunat sa vezi cum omul considerandu-se cel mai inteligent gaseste solutii la orice, dar pana la urma, daca el singur nu poate creea un om, cum poate vorbi totusi de ceea ce este omul in profunzimea lui?

Povestind cu o prietena, incercam amandoi sa gasim una din cele mai bune reprezentari grafice a ceea ce e omul pe pamant ... nu pot spune ca am gasit ceva, dar am concluzionat ca suntem doar o proiectie a sufletelor noastre nascute libere din divinitate, fiecare proiectie avand o legatura cu sufletul sau numita constiinta, astfel fiecare dintre noi incercand sa ne manifestam fizic in asa fel incat sa putem multumi sufletul ce ne priveste de sus uimit poate uneori de cat de animalic poate fi instinctul nostru fizic. Astfel o constiinta puternica inseamna o legatura buna cu sufletul nostru, suflet pentru care pana la urma ar trebui fiecare din noi sa traim.

Si totusi ce e seductia? Sincer, nu stiu, dar sunt sedus pana la pasiune de mintea domnitei, care e capabila de un joc al sufletelor, un joc ce determina intr-un final [sper] gasirea sufletului pereche, sau ratacirea continua intr-o lume plina de carne pagana...

E tarziu...

Sunt trist. Incerc sa-mi asez cateva ganduri in ideea ca voi reusi sa inteleg ce e in capul meu si la ce ma tot gandesc.. Vorbesc prea mult cu mintea mea in ultima vreme. Ea a plecat si a lasat un gol acolo undeva in inima mea, iar mintea mea parca nu poate accepta ideea. Ieri i-am trimis un hug, cred ca s-a bucurat. Nu mi-a spus nimic. Nu mi-a facut de multa vreme inima sa sara de bucurie. Simteam ca e ziua mea. Am fost agitat pana seara tarziu. Acum, stau intins in pat, ascult Zu, mestec guma si ma gandesc ce ar trebui sa fac urmatoarele ore. Am reusit sa-mi fac un program in care sa nu dorm mai mult de 3-4 ore pe noapte. Nu e nimic grav, ci doar o nebunie temporara. De altfel cred ca am tampit periculos in ultima vreme. Nu scriu nimanui toate acestea, mi le scriu mie, pentru ca am ajuns sa am tot felul de idei, trairi, sentimente, iar cand incerc sa trag linie nu reusesc sa scot nimic nou de sub umbra paturii intinse peste gandurile mele ... mai demult o prietena imi spunea ca e posibil sa fiu psihopat. Inca nu am deslusit nici pana astazi de ce a trebuie sa puna acel "e posibil" ... bla ... stiu ... aberez ... nu am nimic, si poate tocmai de aceea simt nevoia sa spun atat de multe. Sunt mult prea egoist si egocentrist incat sa realizez ca eu chiar nu merit nimic din partea nimanui, iar daca as cere cumva acest lucru cuiva, e posibil sa-i creez o stare de discomfort teribila ... nu inteleg de ce imi doresc atat de mult atentie, de ce imi doresc afectiune, de ce imi doresc sa fiu iubit, de ce imi doresc sa fiu rasfatat si strans in brate asemeni unui copil ... poate pentru faptul ca exact lucrurile acestea as vrea sa le ofer? poate pentru simplul fapt ca inca mai cred in stele si nu in chestii mondene? 

...........................................................................................................
 

e atat de tarziu ... au innebunit salcamii!...

Toamna

Sunt doar frunze ... 

A venit toamna, iar de aceasta data m-a prins acasa, pe taramurile natale. Pana acum cateva zile totul aducea cu o vara tarzie, vremea inca tinea cu plimbarile mele de seara, asa ca a fost o reala placere sa redescopar Onestiul si locurile pe unde am copilarit si mi-am consumat anii inocentei mele copilaresti. Astazi ploua, iar norii au pus gand rau starii mele si m-au aruncat intr-un borcan de melancolie. Vara aceasta ma hranit din toate punctele de vedere pregatindu-mi sufletul parca pentru o toamna si o iarna infiorator de grea. Am iubit, am cantat, m-am plimbat, am trait la  maxim momente pe care poate niciodata nu mi le-as fi imaginat ca fiind posibile, am invatat multe despre prietenie, sacrificiu, daruire si egoism. A fost o vara ce mi-a incarcat bateriile cu lacrimi pregatindu-ma parca pentru o perioada de plans, dar asta nu o prea pot face ... parca am lacrimi dar nu stiu sa le dau afara ... am ganduri ... am idei ... am trairi intense ... dar inca lipseste acel ceva ce ma ajuta mereu sa-mi astern trairile si sa ma impinga in sfera unei analize interioare complete. 

Timpul si-a pus amprenta si pe mine cred ... mi-a corodat in timp pofta de filozofie, explicandu-mi practic faptul ca prea mult filozofez si prea putin traiesc ... asa ca astazi m-am hotarat sa mai scriu ceva, ceva ce sa nu conteaze, apoi urmand sa trec la munca. Vremurile in care traim imi amintesc vorbele Genezei "cu sudoare fruntii ...". Iap, am ajuns acasa in ideea de a-mi ajuta tatal asa ca a trebuit sa-mi suflec manecele si sa las jos orgoliu de intelectual pal, punand mana in modul cel mai serios la munca. Anul acesta "zidarii" au avut de castigat cel mai mult pe plan sentimental, asa ca nu-mi pierd speranta si vreau sa cred ca timpul nu e inca trecut pentru mine ... si ca in final voi fi si eu zidarul unei ilustre domnite.

Va las ... imi e ciuda ca nu sunt deloc liric, dar vreau parca sa va tot spun cate ceva despre mine, cate ceva din ideile mele ... si da, de vrea cineva sa-mi citeasca aberatiile si nu stie a-mi da un raspuns, ar putea sa incerce sa-mi explice cum e faza cu criza asta mondiala, chiar daca nu are nici o legatura ...

Tanar sau nelinistit

Nu am scris nimic de multa vreme, insa viata imi decurge asemeni unui roman. Se intampla lucruri si experiente noi ce imi dau planurile peste cap, le aseaza la loc si ma fac apoi sa zambesc. E drept, anul acesta mi-am propus sa traiesc fiecare clipa si sa ma bucur de fiecare moment din viata mea indiferent de forma pe care o va avea. N-am reusit prea mult, dar dupa o vara frumoasa pot trage o liniuta si sa spun ca lucrurile se indreapta usor in directia in care trebuie.

Povestea verii acestea incepe pe 8 iunie, moment in care am intalnit un om frumos dispus sa-si alinte gandurile in bratele mele. Pas cu pas totul s-a transformat intr-o poveste pe care de multe ori poate ca nici eu nu o pricep, dar lucrul acesta o face tot mai palpitanta si intensa. Tin la un om, ba chiar i-am scris ca o iubesc ... Mi-a dat enorm de gandit atunci cand mi-a sarit cu intrebarea "nu cumva ma indragostesc prea repede?". Nu stiu sa-mi raspund, stiu doar ca tin la un om minunat pe care as vrea sa-l am langa mine o viata, cu toate visele si toate ideile ei. Poate ca lumea incepe sa capete un nou contur pentru mine, poate ca viata e filtrata acum si printru-un cumul de sentimente, trairi si idei ... dar azi voi pune pauza si-mi voi asterne gandurile. Am invatat ca prieteni ce sa-ti fie cu tine mereu la nevoie sunt atat de putini incat mai bine nu i-ai mai cauta, am invatat ca oameni dispusi sa mearga pana la capatul pamantului pentru a te intelege nu exista, pentru ca poate nici pe ei nu se inteleg uneori, am invatat ca iubirea e o floare care atunci cand se deschide te imbata intr-un joc de culori asemeni unui parfum amentitor de aromat, si-ti face viata sa capete contur si forme putin asteptate ... am invatat ca pentru orice om ce il vrei langa tine va trebui sa lupti mai mult decat lupta el, altfel e posibil sa plece iar amintirea sa fie una cu final trist ... am invatat mai multe ... dar multe inca nu-mi sunt nici mie clare, de aceea va provoc pe voi sa-mi scrieti ganduri invatate de sufletele voastre ... sigur exista multe lectii ce trebuie sa le mai invat si sper sa iau examenul vietii acesteia ...